Pictor țăran. Pictor pensionar. Pictor naiv. Pictor marginal. Pictor uitat. Pictor ascuns.

Numele lui Ion G. Burticală este aproape inexistent în publicațiile de referință dedicate artei naive din România editate înainte de 1989, un statut extrem de provocator raportat la numărul desenelor aflate în colecțiile MNȚR și la privirea proaspătă și iscoditoare a autorului acestora, care înregistrează detalii ale unui interval de timp marcat de tranziția între două regimuri politice radical opuse. Dincolo de expresivitatea liniei, de folosirea atipică a cromaticii, care depășește conturul sau acoperă total detaliile trasate cel mai adesea cu cerneală albastră, desenele lui Ion G. Burticală sunt interesante pentru compozițiile prin care nu doar că își reprezintă locul natal (comuna Leu, jud. Dolj), cît mai degrabă realizează involuntar o hartă mentală prin care avem acces la viața socială a unei comunități rurale, cu riturile, obișnuințele casnice, precum și la o serie din clișeele propagandistice ale anilor ’50-’70.

La douăzeci și unu de ani de la moartea lui Ion G. Burticală, în 1999, criticul de artă Radu Ionescu dona Muzeului Țăranului Român un fond de 124 de desene realizate de pictorul naiv, după includerea lor într-o expoziție mai largă de artă naivă, Artă + naivitate = artă naivă. Puținele informații pe care le aveam erau numele și locul de reședință al autorului, conținute de semnătura așezată nu de puține ori în mijlocul compozițiilor. Desenele nu sunt datate, astfel că timpul pe care privirea noastră îl reconstruiește pare suspendat ori purtând indicii minimale, asemenea unui peisaj vast ce se cere parcurs cu răbdare și insistență pentru a fi descifrat.

Circumstanțele apariției lor în expunerea de atunci vor fi reținut poate în ritualul vernisajului și alte detalii, dar care nu au fost înregistrate. După încă douăzeci și doi de ani de cvasi-invizibilitate, desenele lui Burticală revin în atenția publicului într-un demers de dez- & re-arhivare, de investigare și contextualizare a unui corpus cu un statut special pentru un muzeu etnografic: artefacte cu funcție exclusiv estetică, suport al ingenuității, revelatoare de informații etnografice, marcate în același timp de tușa ideologică a perioadei în care au apărut și au circulat.

Fiind asemenea altor artiști naivi care și-au descoperit abilitățile spre sfîrșitul vieții — între Alfred Wallis și Ghiță Mitrăchiță —, Burticală iese totuși din tipar.

Nu poate fi asimilat nici pictorilor amatori, promovați de instituțiile culturale și de propagandă din Republica Populară Română la sfârșitul anilor ’50, nici cu cei naivi, făcuți cunoscuți un deceniu mai târziu. Ambele categorii aveau să fie puternic încurajate, în secțiuni înrudite pentru o vreme cu cea a artizanilor și meșterilor de artă populară, în amplele desfășurări regionale, județene și naționale ale Festivalului „Cântarea României”. Revizitând selecțiile din producția artistică într-un interval de trei decenii a naivilor români se poate observa perpetuarea unei tipologii relativ limitată în expresie. Exigențele par să fi fost dirijate de teme considerabil ancorate ideologic, pentru a pune în evidență un plan traversat invariabil și obligatoriu de termeni comuni regimurilor politice autoritare precum: istorie, patrie, popor, conducător, obiceiurile satului, industrie.

Deși desenele lui Ion G. Burticală respectă mare parte din cuvintele cheie ale desfășurării de ingenuitate din acea perioadă, în cele mai importante și citate publicații dedicate artei naive pictorul din Leu este invizibil. Căutarea lui cu insistență îl transformă într-un exemplu diferit de cel al lui Ghiță Mitrăchiță din Bârca — un alt naiv doljean și congener, prezent în expoziție într-un dialog reimaginat, pe urmele celui din 1973, când cei doi au expus împreună la Galeria Cromatic din Craiova —, ori de cel al mai tânărului Viorel Cristea, intens promovați și menționați în epocă, nume pe care memoria culturală a naivilor încă le mai păstrează.

Cazul Ghiță Mitrăchiță pare a satisface mai bine criteriile impuse de sistemul cultural centralizat, cu activități și obiective de supervizare aproape pînă la nivelul oricărui gest artistic, dar care oferea și avantajul unei promovări naționale și internaționale, spre deosebire de cel al lui Ion G. Burticală, care propune în prima sa expoziție desene de inspirație religioasă, în răspăr cu temele vehiculate de pictorii amatori și naivi. Această apropiere de filonul tradițional-religios, căreia i se mai adaugă poate și o manieră mai puțin frecventă în rîndul naivilor — desenul și o acuarelă deturnată de folosirea unei tehnici insuficient asimilată —, credem că trebuie să fi fost explicația cvasi-invizibilității sale, a rezervei celor ce au organizat în acea perioadă expoziții naționale, selecții pentru expoziții internaționale, ori studii de documentare și analiză a acestui teritoriu marginal al artei.

Curatori: Cosmin Manolache | Lila Passima
Echipa proiectului: Sașa-Liviu Stoianovici | Cristi Mărăcinescu | Monica Chiorpec | Călin Torsan
Proiect realizat cu sprijinul:  Televiziunea Română | Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj | Primăria Bârca | Muzeul Județean Argeș | Centrul Cultural Județean Argeș | Biblioteca Sfântului Sinod

 © Muzeului Național al Țăranului Român, 2021